De cum începi să urci prin Munții Gutîiului parcă te cuprind fiorii gândindu-te la imensitatea acestui masiv muntos și de ce nu, la urmele rămase în stâncile peste care, spune legenda, trecea cândva falnic haiducul Pintea Viteazul calare pe un armăsar ce sărea de pe un pisc pe altul atunci când galopa pentru ai prinde și pedepsi pe răufăcători.

Astăzi haiducul este doar o legendă, însă răufăcătorii sunt mai prezenți ca oricând. Cursurile de apă ale Gutîiului mai ascund încă, puțini ce-i drept, păstrăvi și lipani care au scăpat de ”urgia” miilor de metrii cubi de lemn tras prin albia acestor ape. Însă, cu toate acestea, jalnicul și nepăsătorul Stat Român, prin pârghiile instituțiilor din subordine, a dat lovitura de grație acestor superbe salmonide ce au populat aceste ape încă de la începuturile existenței lor. Câteva autorizații de funcționare emise în ultimii ani vizează construirea și funcționarea unor hidrocentrale care au la origine ”băieții deștepți”, hidrocentrale care preiau uneori, în special noaptea sau în zilele de sărbătoare ( când instituțiile de control dorm) aproape în totalitate debitele de apă ale acestor râuri, omorând fauna piscicolă a acestora.
Cheile Tătarului și barajul Runcu sunt poate cel mai elocvent exemplu al măcelului din Maramureș, care se face sub privirile protectoare ale reprezentanților de la Apele Române.
Un peisaj de basm și un râu superb șerpuiește prin rezervația alpină din chei, iar în apele acestuia trăiesc mii de păstrăvi, însă doar în amonte de barajul ucigaș.Asta deoarece, pentru a alimenta cu apa hidrocentralele unor șmecheri, barajul colecteaza aproape în totalitate apa rîului Mara și o transferă prin tunel de cealaltă parte a masivului muntos fără a se ține cont de vreun debit de servitute sau vreo altă prevedere a legislației de mediu.
Astfel, în acest râu există riscul ca în curând să nu mai existe faună piscicolă, singurul ”pescar” al zonei fiind cel care a transformat prin hidrocentrale fiecare alevin al râului în bancnote de o sută de euro ce intră în buzunarul lui sub formă de ”energie verde”.


Ucigașul de la poalele... corupției


Alt masiv muntos, alți ”băieți deștepți” . Cine nu a auzit în Maramureș despre inspectorul guvernamental Gheorghe Achim? La fel și despre subprefectul Pamfil Bercean. Cei doi, buni prieteni de altfel, ambii înalți funcționari publici plătiți cu bani grei din buzunarele românilor s-au gândit că nu ar fi rău să pună pe picioare o ”afacere” sigură și foarte rentabilă. Așa că, au găsit un ”prieten”  pe numele căruia au rezolvat o autorizație de funcționare pentru o hidrocentrală la Cavnic care să preia debitul tumultos al râului cu același nume.  Pe vremea când ambii aveau influență și erau buni amici cu directorul Radu Flaviu de la Apele Române Cluj, eliberarea unei astfel de autorizații nu însemna nimic altceva decât profit și comisioane, legislația de mediu fiind doar o înșiruire de cuvinte având menirea de a-i păcăli pe cei mulți și visători că în România cineva ar ține cont de acestfel de reguli.
Odată rezolvatele actele necesare pentru funcționarea hidrocentralei de pe râul Cavnic, afacerea a fost vânduta pentru câteva sute de mii de euro unui investitor din Sibiu, investitor care, a apelat tot la serviciile inspectorului guvernamental pentru a-și dubla debitul preluat de hidrocentrală, asta contrar datelor hidrologice ale bazinului hidrografic care nu are capacitatea de a alimenta și hidrocentrala cu noul ei debit și a asigura și debitul de servitute din reglementările prevăzute de legislație pentru respectivul curs de apă.
Situația nu este una punctuală, aceasta se repetă la nivel național aproape în fiecare loc în care există un râu de munte. Doar numele se schimbă de la o locație la alta. Dacă nimeni nu va spune niciodată numele acestora vor crede că pot să încalce legea la nesfârșit fără să fie cunoscuți. Cineva trebuie să oprească acest măcel.
În acest moment în Munții Maramureșului mai există câteva râuri și două lacuri în care păstravii se zbat în lupta pentru supraviețuire pe care o duc cu cel mai mare și feroce ucigaș al României. Apele Române!

TPL_BACKTOTOP
Folosim cookie-uri
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului. Puteți decide singur dacă doriți să permiteți cookie-urile sau nu. Vă rugăm să rețineți că, dacă le respingeți, este posibil să nu puteți utiliza toate funcționalitățile site-ului.