În poezia „Pui de lei” există versurile „Eroi au fost, eroi sunt încă/Şi-or fi în neamul românesc!”. Ele pot fi uşor şi justificat adaptate la forma „Extremiști au fost, extremiști sunt încă/ Şi-or fi în neamul omenesc!”.
Căci extremismul are pământ fertil mai ales în perioadele de criză economică, aducătoare de afectarea nivelului de trai. Pe un astfel de fond, Vadim Tudor (România, 2000) și Jean-Marie Le Pen (2002, Franța) au ajuns în finala alegerilor prezidențiale. Tot pe acest fond, Jorg Haider a ajuns la guvernare în Austria, țară care, din cauza lui, în 2000 a avut parte de 6 luni de izolare din partea UE. Pe un astfel de fond s-a impus şi Viktor Orban, în Ungaria, ţară în care acum se află în creştere îngrijorătoare Jobbik, un partid şi mai extremist. Unul care îşi face des de lucru şi prin ţara noastră, cerând autonomia ţinutului în care mai trăiesc câteva sute de secui.
Ofensiva extremiştilor maghiari pe teritoriul României s-a înteţit brusc după ce UDMR a intrat la guvernare, iar criza din Ucraina a pus pe tapet referendumul din Crimeea, ce urmăreşte modificarea graniţelor dintre Ucraina şi Rusia. În declaraţii, liderii UDMR s-au detaşat de ultimele acţiuni ale Jobbik, fiind de părere că reprezentanţii de vârf ai acestui partid nu trebuie izolaţi, ci… ignoraţi. O atitudine greşită, căci tocmai ignorarea liderilor extremişti a condus la mari greşeli în istorie (vezi arhicunoscutul caz Hitler). Căci extremiştii întind coarda democraţiei până plesneşte, dacă nu sunt puşi la locul lor.
Din acest punct de vedere, multă vreme autorităţile române au fost prea concesive faţă de demersurile din Ardeal ale extremiştilor maghiari. După recentele boacăne ale Jobbik de la Târgu Mureş, în sfârşit autorităţile au realizat riscul la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale şi au decis să ia măsuri. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a cerut nepermiterea intrării pe teritoriul României şi declararea ca indezirabili a unor cetăţeni ungari, „care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”.
După declanşarea evenimentelor din Ucraina, România e prima ţară din UE care ia măsuri ferme împotriva extremiştilor. Justificări sunt mai multe decât ar fi nevoie. De pildă, Jobbik nu e doar un partid extremist, ci şi unul antisemit, care nu se sfiieşte să se manifeste împotriva evreilor nici măcar în anul în care se împlinesc 70 de ani de la Holocaust. Jobbik are atât de mult extremism şi xenofobism, încât insistă să-l exporte şi în Ardeal.
Dezirabila măsură a declarării ca persoane indezirabile a unor extremişti maghiari e aşteptată de multă vreme de români, care îşi doreau ca în astfel de cazuri autorităţile să aibă „sânge în vene”. Şi e o măsură care îi protejează pe toţi cetăţenii românii. Inclusiv pe cei de etnie maghiară, homotiţi de cap cum că autonomia Ţinutului Secuiesc ar aduce râuri de lapte şi miere. Adică raiul pe pâmânt, cu condiţia ca pământul să fie unguresc!
Şi autorităţile române şi preşedintele Traian Băsescu au pus piciorul în prag. L-au pus în mod diplomatic şi democratic, cu parcurgerea tuturor paşilor, de la sesizarea instanţelor până la informarea autorităţilor din statul vecin.
Şi l-au pus într-un mod foarte justificat, căci – spre deosebire de filmul regizorului Bob Rafelson, „Poştaşul sună întotdeauna de două ori” - extremismul bate de nenumărate ori la porţile UE. Şi, într-un moment de neatenţie, ar putea intra, Doamne fereşte!
Iz Penal
