Cam aşa ar trebui să sune un anunţ al SC Drusal SA, una dintre firmele spre care se scurg sume fabuloase din bugetul Municipului Baia Mare, sume care nu prea sunt în concordanţă cu serviciile de care are în realitate nevoie bugetul sărăcit al micului orăşel de la poalele munţilor.

Asta deoarece, în data de sâmbătă, 16.02.2012, în timp ce temperatura în Baia Mare era cu ceva peste 5 grade Celsius(la ora 13:00), câţiva muncitori ai respectivei firme au fost surprinşi de reporterii www.izpenal.ro în timp ce căutau cu disperare pe la umbra bordurilor mici petice de zăpadă, pe care să le adune pentru a-şi putea deconta zecile de mii de euro pe care le halesc lunar.
Acest aspect este interesant indiferent cum ar fi decontat de către Primăria Baia Mare lucrările, deoarece era vorba de cel mult câteva ore până când micile petice de zăpadă (după cum se poate vedea şi din fotografii) ar dispărea de la sine. Indiferent dacă acţiunea va fi decontată ca deszăpezire sau curăţenie, tot bani aruncaţi pe fereastră se numeşte.


Apă strânsă cu lopata pe străzile băimărene


Asta deoarece în cel de-al doilea caz, după câteva ore cantitatea de aşa zise gunoaie adunat ar fi scăzut de cel puţin două-trei sute de ori, atât ca volum de muncă cât şi ca şi cantitate, reprezentând apa pe care Primăria Baia Mare nu ar mai fi nevoită să plătească pentru a fi strânsă cu lopata de pe stradă. Da, dar atunci ce se mai decontează din buzunarele băimărenilor?
Aşa că, până una alta, primăria vrea să se mai îndatoreze cu o mie de miliarde de lei vechi, după care băimărenii vor plăti dobânzi usturătoare zeci de ani, doar pentru a putea deconta pe mai departe... strânsul apei cu lopata.

ACTUALIZARE


Referitor la operațiunea desfășurată cu banii comunității băimărene în care de pe străzi se strânge apa cu lopata, purtătorul de cuvânt al Primăriei Baia Mare a confirmat în cursul zilei de astăzi că respectivele lucrări sunt decontate ca operațiune de... salubrizare.
Iată de ce doar în anul 2012 băimărenii au plătit pentru salubrizare în Baia Mare o sută de miliarde de lei vechi! Vom reveni cu amănunte interesante despre cine este de fapt în spatele firmei căreia i se decontează la preț de gunoaie strânsul a orice de pe străzile băimărene. Chiar și al... zăpezii.
Pe când o decontare către Drusal să strângă în municipiu de pe străzi... dioxidul de carbon?

TPL_BACKTOTOP
Folosim cookie-uri
Folosim cookie-uri pe site-ul nostru web. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului. Puteți decide singur dacă doriți să permiteți cookie-urile sau nu. Vă rugăm să rețineți că, dacă le respingeți, este posibil să nu puteți utiliza toate funcționalitățile site-ului.