Directorul societății Rosal, Bogdan Niculescu, audiat la DNA cu privire la șpăgile date către Primăria Baia Mare
În cursul zilei de joi 05.12.2013 directorul firmei Rosal a fost audiat mai multe ore de către procurorii DNA Cluj cu privire la unele sume de bani ce ar fi fost date sub formă de mită în contractul dintre firma Rosal și Primăria Baia Mare. Bogdan Niculescu a confirmat faptul ca a fost chemat la DNA Cluj, însă acesta nu a spus calitatea în care a fost audiat de procurorii anticorupție.
Contractul între firma Rosal și Primăria Baia Mare a fost încheiat în anul 2006, însă pe parcurs, acesta a fost suplimentat cu câteva acte adiționale, niciunul dintre acestea în defavoarea firmei Rosal, singura care a avut de suferit fiind... deszăpezirea. Unul dintre principalii pioni ai ”contractului Rosal”, chiar dacă nu și-a pus autograful pe toate contractele și actele adiționale, este actualul City Manager al Municipiului Baia Mare, Vasile Barbul.
De asemenea, este de notorietate chiria pe care cei de la Rosal au plătit-o și o plătesc încă unei firme a liberalului Dorel Iacob, un apropiat al lui Cristian Anghel, pentru folosirea unui spațiu ”recomandat” de primarul Cristian Anghel, unde firma Rosal să își desfășoare activitatea în Municipiul Baia Mare.
Cătălin Cherecheș susține public că, acum, ar fi nemulțumit de activitatea firmei Rosal în ce privește deszăpezirea
În acest moment, conform declarației primarului Municipiului Baia Mare, deszăpezirea făcută de firma Rosal în oraș este un adevărat dezastru.
Chiar dacă în toamnă firma Rosal arăta în prezența primarului Cătălin Cherecheș și a City Managerului Vasile Barbul un parc auto deosebit de ”stufos”, azi 09 decembrie 2013, fotoreporterii noștrii nu au găsit în oraș din cele cinci freze de trotuar pe care susțineau ca le au cei de la Rosal la prezentarea parcului auto, decât două persoane care lopătau de zor. Să fie acelea două dintre cele trei freze care susținea în toamnă Vasile Barbul că nu se regăsec în fapt, chiar dacă ele sunt prinse în prezentarea firmei Rosal?
Firma Rosal nu face față la cerințele de deszăpezire impuse de necesarul de utilaje ce ar trebui alocate unei astfel de activități, fiind nevoie să se suplimenteze numărul de utilaje cu unele aduse de la diverse firme.
S-a apelat până și la firma XS Sud a lui Ion Baltă, cel care nu demult a reușit să iasă cu greu din arest după ce a fost ridicat în urmă cu un an de către procurorii DIICOT. Ion Baltă este cercetat și în alte dosare penale care vizează mai multe ”afaceri” dubioase. Situația deszăpezirii la nivelul Municipiului Baia Mare, asta în condițiile în care ninge de aproape 10 ore, este una deosebit de gravă, străzile orașului fiind asediate de un strat gros de zăpadă care doar pe alocuri este îndepărtat de către vreun utilaj de deszăpezire.
Cu toate acestea, firma Rosal are, cel puțin în acte, un număr mult mai mare de utilaje cu care face deszăpezirea decât cel prevăzut în contract.În realitate însă, aceste utilaje nu au lucrat niciodată toate pe străzile Municipiului Baia Mare, ceea ce ne duce cu gândul la intenția firmei Rosal de a deconta un volum mai mare de lucrări decât cel executat în realitate.