În 1970 a fost realizat documentarul (de fapt un eseu cinematografic) „Apa ca un bivol negru”. Pentru realizarea lui a fost nevoie de „băieţi cu talent”, filmul lansând două nume mari ale cinematografiei româneşti: regizorii Dan Piţa şi Mircea Veroiu.

După 1990, au fost realizate mai multe episoade din producţia „Apa ca un purcoi de euro”. Pentru realizarea lui a fost nevoie de „băieţi deştepţi”, sintagma folosită pentru cei care s-au îmbogăţit – cel mai adesea fără muncă – din energia hidroelectrică.
Fiind un dar de la Dumnezeu,  „apa chioară” nu a fost considerată la noi ca un potenţial izvor de bani. Doar vechii sacagii ce mai scoteau un bănuţ din vânzarea apei. Percepţia s-a schimbat după 1990. Nu dintr-o dată, căci mai întâi s-au făcut bani din  fiarele utilizate la valorificarea apei: adică din modernizarea  grupurilor energetice de la Porţile de Fier, scoasă la licitaţie, în 1996, de către Renel.

Capitalism de cumetrie

Dar pentru o reabilitare de asemenea nivel era nevoie de consultanţi şi de cunoştinţe foarte bune. Partea de consultanţă s-a rezolvat prin înfiinţarea, în 3 iunie 1997, a  firmei „B&C Consulting”. Numele firmei vine de la fondatorii ei: B de la Bogdan (Buzăianu) - consultant al companiei elveţiene Sulzer Hydro - , iar C de la Corneliu (Zugravu, ulterior Vişoianu). Aşa s-a identificat şi soluţia cunoştinţelor foarte bune, căci Zugravu e finul fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu, care – la rândul său – e finul lui Radu Boroianu, ambasadorului României în Elveţia (tocmai numit la post – ca să vezi coincidenţă -, la 6 zile de la înfiinţarea firmei „B&C Consulting”). Din această postură, pentru Porţile de Fier I Boroianu recomandă Guvernului României (condus de finul său) firma elveţiană Sulzer (la care era consultant asociatul finului de premier). În aceste condiţii, firma elveţiană pune mâna pe contractul în valoare de 202 milioane de franci elveţieni fără licitaţie, căci o hotărâre de guvern (474/1997) decide că modernizarea  grupurilor energetice de la Porţile de Fier I e „stejar, extremă urgenţă”. Atât de urgentă, încât lucrările efective au demarat după doi ani, în iulie 1999, când semnatara contractului fusese preluată de grupul austriac VA TECH. Pentru recomandarea făcută, Boroianu a fost răsplătit: la încheierea mandatului de ambasador în Elveţia  a revenit ca director al firmei (inutil să mai precizăm că e elveţiană) Buzmann, una dintre firmele care au profitat de energia ieftină de la Hidroelectrica.
Astfel, oameni din zona liberală au ilustrat cât se poate de bine formula brevetată de social-democratul Ion Iliescu: „capitalism de cumetrie”. Şi l-au lansat pe orbita  „geniilor din hidroenergie” pe Bogdan Buzăianu.

Bani aruncaţi pe apa Dunării

Clauzele contractuale stipulau că finanţarea lucrărilor la cele 6 grupuri energetice de la Porţile de Fier I se va face din banii obţinuţi din exportul energiei electrice, derulat prin firma  - evident, elveţiană - E.G.L. Numai că E.G.L. se plânge că în 1999 nu prea mergea acest export, deci nu prea existau bani de investit.. Statul român sare în ajutor şi se oferă să suporte, în locul elveţienilor, costurile financiare ale contractului. Astfel, Ministerul Finanţelor garantează un credit extern în valoare de 152,7 milioane franci elveţieni, care trebuia contractat de Compania Naţională de Electricitate SA,  pentru finanţarea în continuare a lucrărilor. Hotărârea de schimbare a finanţatorilor e semnată – alături de Victor Babiuc, ministru al Apărării, care a semnat pentru premierul Radu Vasile – de maramureşenii Decebal Traian Remeş (atunci ministru de finanţe) şi Nicolae Stăiculescu (secretar de stat la ministerul industriilor, condus la acel moment de pedistul Radu Berceanu). Mă rog, ei au semnat ca… miniştrii.
Aparent nu e o problemă că statul plăteşte (în avans) nişte bani pe care oricum trebuia să-i dea executantului. Problemele apar la recepţia lucrării, când eşti obligat să închizi ochii la nereguli, ca să justifici o plată deja făcută. Nereguli care, cumulate, conduceau la decuplări de la sistemul energetic naţional. Problema s-a rezolvat, însă, când directorul Sucursalei Porţile de Fier a Hidroelectrica, Teodor Pavelescu, a botezat decuplările drept „opriri de mentenanţă”. Angajaţii care nu foloseau noii termeni de mascare a disfuncţionalităţilor datorate executantului erau transferaţi  - la indicaţia directorilor care s-au succedat la conducerea Hidroelectrica - Pena, Oprea sau directorul tehnic Nicolae Cristea - de la Porţile de Fier la Hidroserv Porţile de Fier.  Aşa se face că până la urmă, lucrurile ieşit bine (doar pentru executanţii lucrărilor!)

Tunul de Fier II

Cum orice fin îşi află naşul, şi l-a găsit şi Bogdan Buzăianu: pe Dan Ioan Popescu care, în 2000, ajunge ministru al Industriilor. Naşul ministru constată că e nevoie de reabilitare şi la Porţile de Fier II . Se consultă cu finul Buzăianu, cel care da consultanţă şi firmei V.A. Tech Escher Wyss. Ca o consecinţă firească, contractul în valoare de 122.000.000 euro - negociat de Traian Oprea, director adjunct la Hidroelectrica - revine firmei austriece. Iar lui Oprea îi revine funcţia de director plin la Hidroelectrica, căci consultantul Buzăianu îi pune o vorbă bună la naşul ministru.
Problemele de la Porţile de Fier I se repetă - parcă trase la indigo - şi la Porţile de Fier II, adăugându-se şi mari întârzieri în execuţie. Fiindcă hidroagregatul 8 a fost pus în funcţiune cu patru luni întârziere, V.A. Tech Escher Wyss (devenită Andritz Hydro în 2009, cu sediul în Germania) a fost penalizată cu 1,4 milioane euro. Cu o mână am luat şi cu două am dat: 2,4 milioane euro, pentru procurarea unor echipamente neincluse în devizul iniţial. Pentru a compensa valoarea energiei neproduse în perioada în care grupurile nu au funcţionat din motive imputabile executantului, Hidroelectrica s-a adresat instanţei. Şi, în 2006, obţine de la VA TECH, despăgubiri de 1.000.000 de euro; adică 10% din pagubă estimată la acel moment. După ce garanţia a expirat în 2007, partea română a fost nevoită să suporte costurile remedierii defecţiunilor frecvente, dar şi pierderile cauzate de neproducerea energiei în intervalele în care grupurile erau scoase din funcţiune.  Astfel, valoarea  prejudiciilor create Hidroelectrica a fost estimată  la  aproximativ un miliard de euro. În final, lucrurile au ieşit iar bine (tot numai pentru executant), căci penalizarea a reprezentat doar 1% din paguba produsă. Şi au ieşit bine şi pentru Bogdan Buzăianu, care s-a decis să nu mai acorde consultanţă străinilor, ci propriilor sale firme . Cu ce  efect, vom vedea în următorul episod.